Dolj: Doi bărbați de 33, respectiv 35 de ani, reținuți pentru contrabandă cu țigări

590

Ieri, 28 ianuarie, poliţişti din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat – Secția 9 Poliție Rurală Cetate au reținut doi bărbați sub acuzația de contrabandă cu țigări, în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii comertului ilicit si comercializarii ilegale a tigaretelor, produselor din tutun şi alte produse accizabile, pe raza comunei Unirea. Astăzi cei doi vor fi propuși pentru arestare preventivă.

În cadrul acţiunii desfăşurate, poliţiştii au identificat pe raza comunei Unirea o autoutilitara care aparţine unui bărbat de 33 de ani, din localitate, în care se aflau mai multe cutii şi saci de culoare negru, prin care se distingeau forme specifice cartușelor de țigarete.

În urma controlului efectuat autovehiculului a fost identificată cantitatea 13.950 pachete tigarete diverse mărci, fără marcaje fiscale.

Întreaga cantitate de țigarete, precum și autoutilitara în cauză au fost ridicate și depuse la sediul I.P.J Dolj, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşitii infracţiunii de contrabandă.

În urma cercetărilor efectuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Calafat, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de 13.950 de pachete tigarete depistată de poliţişti ar fi fost deţinută în vederea comercializării, de către doi bărbaţi de 33 şi 35 de ani, ambii din comuna Unirea.

În urma probatoriului administrat de poliţişti, cei în cauză au fost reţinuţi pentru de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul zilei de azi, cei doi bărbaţi urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, anunță IPJ Dolj.