DOLJ. Lucrarile de reabilitare a doua drumuri judetene importante vor fi finalizate in aceasta toamna

0
59

Presedintele Consiliului Judetean, Cosmin Vasile, anunta ca pana in toamna acestui an lucrarile de modernizare si reabilitare a doua drumuri judetene importante vor fi finalizate. Este vorba de drumul DJ 643D, Bulzești-limita cu județul Vâlcea și drumul DJ 542, Dăbuleni – limita cu județul Olt. 

Drumul DJ 643D, Bulzești-limita cu județul Vâlcea, și drumul DJ 542, Dăbuleni – limita cu județul Olt, au intrat pe ultima sută de metri, dar este nevoie de o mobilizare mai mare din partea constructorilor pentru ca cele două artere să fie gata la timp.Am mers pe șantierele celor două drumuri județene pentru a le solicita constructorilor suplimentarea muncitorilor și creșterea ritmului de lucru.

Pe drumul DJ 643 D, înainte de turnarea stratului de uzură, este nevoie de repararea primului strat de asfalt turnat, după ce acesta a fost deteriorat în timpul sezonului rece, dar și de turnarea primului strat pe o porțiune de 1,2 kilometri, unde drumul a fost decopertat și încă nu a fost amenajat. Acest drum se realizează cu finanțare guvernamentală atrasă din Programul Național de Dezvoltare Locală II, în valoare de peste 25 de milioane de lei, fără TVA.

Mult mai avansate sunt lucrările la drumul DJ 542, acolo unde mai sunt de realizat 3 poduri, amenajarea scurgerilor apei pluviale și executarea semnalizării rutiere. Cei peste 24 de kilometri de drum se reabilitează cu ajutorul unui proiect în valoare de 40 de milioane de lei, fără TVA”, a anuntat presedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.