Astăzi, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 55, în localitatea Bratovoești, a avut loc un accident rutier mortal.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din Craiova, pe raza localității Bădoşi (comuna Bratovoești), către Bechet, ar fi accidentat un bărbat, de 51 de ani, din Craiova, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis. În urma evenimentului rutier, din păcate, pietonul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului, anunță IPJ Dolj.