Dolj: Tânără de 15 ani decedată în accident la Întorsura

604

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Întorsura a avut loc un accident rutier. O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața în accident și alte patru persoane au ajuns la spital.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Radovan, pe DJ 561F, în comuna Întorsura, a părăsit partea carosabilă, lovind un copac și un stâlp. În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto si trei pasageri, de 14, 15 și 20 de ani, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din păcate, o adolescentă de 15 ani, pasageră în același autoturism, a decedat la fața locului. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului, anunță IPJ Dolj.