Un bărbat de 33 de ani din comuna Cârna s-a ales cu dosar penal după ce jandarmii IJJ Dolj l-au prins, astăzi, cu 100 de kg de pește pescuit cu unelte interzise.
Astăzi, în jurul orei 07.40, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj – structura Segarcea, aflaţi pe timpul executării unei misiuni specifice pe linia prevenirii braconajului piscicol, au depistat în flagrant, pe raza localităţii Cârna, un bărbat ce folosea la pescuit unelte interzise.
La vederea echipajului de jandarmi, bărbatul a încercat să plece din zona unde se afla, drept pentru care jandarmii l-au opri, l-au legitimat, stabilind că este M. C., în vârstă de 33 ani, din localitatea Cțrna, care deţinea neautorizat şi pescuia în bazinul piscicol nr. 1 Cțrna, o plasă monofilament, cu lungimea de 1700 m.
De asemenea, la fata locului a fost găsită, într-o barcă, cantitatea de aproximativ 100 kg. peşte (500 buc. specia caras şi 100 buc. specia ştiucă) ce a fost ce eliberat în mediul natural.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament şi au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.