Doljul, sub Cod Galben de instabilitate atmosferică

0
511

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță Cod Galben de instabilitate atmosferică în perioada 05 octombrie, ora 15:00 – 06 octombrie, ora 18:00, în mai bine de jumătate de țară. Doljul este printre județele aflate sub atenționarea care vizează ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.

Potrivit ANM, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în vestul și nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul și nordul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Moldovei. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 50…60 l/mp.  Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85…95 km/h), iar local și temporar și în vest și în nord-est (rafale în general de 50…60 km/h).
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.