Două craiovence reținute după ce au fost prinse la furat într-o locuință

928

Două femei de 30 şi 36 de ani, din Craiova, au fost reţinute pentru 24 de ore, ajungând în arestul IPJ Dolj, fiind depistate în flagrant, în timp ce încercau să fure dintr-o locuinţă din Craiova.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, ieri, 20 noiembrie, poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în curtea locuinţei unui craiovean, 2 femei au pătruns fără drept.

Persoanele în cauză au fost depistate în flagrant în timp ce se aflau în imobil, poliţiştii stabilind faptul că cele 2 femei de 30 şi 36 de ani, din Craiova, ar fi pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, cu intenţia de a sustrage bani.

Astfel, în urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele 2 femei bănuite de săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, urmând ca, în cursul acestei zile, persoanele în cauză să fie prezentate unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare