Două secții din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova au intrat, de ieri, în reparații, valoarea investiției fiind de peste 900.000 de lei și este suportată integral din bugetul Consiliului Județean Dolj.
Potrivit reprezentanților CJ Dolj, este vorba despre secțiile Reumatologie și Gastroenterologie de la etajul al II-lea. Se vor reface tencuielile și zugrăvelile pereților de interior și tavanelor, se vor repara pardoselile și se vor monta gresie, covor PVC, faianță și tâmplărie nouă.
De asemenea, se vor repara sau reface instalațiile electrice, termice și sanitare.
Termenul de finalizare al lucrărilor începute ieri este de 10 luni.
„Valoarea investiței este de aproape 900.000 de lei, fără TVA, cu fonduri exclusiv din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj. Continuăm astfel politica ultimilor ani ce vizează investiții consistente în clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Majoritatea spațiilor destinate pacienților și cadrelor medicale au fost deja supuse unor lucrări de reparații sau de modernizare, urmând să continuăm demersurile investiționale”, a explicat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Anul acesta, mai spune șeful administrației din Dolj, se vor finaliza lucrările de reparații de la etajul III al Spitalului Județean, vor continua lucrările de amenajare a incintei unității medicale și vor începe lucrările de reparații ale fațadelor spitalului.