Expoziția „Permanențe” a marelui pictor Liviu Lăzărescu vă așteaptă la Muzeul de Artă Craiova

1787

Expoziția „Permanențe” închinată centenarului României de către marele pictor Liviu Lăzărescu și curatoriată de Miruna Mateiaș, poate fi vizitată la Muzeul de Artă Craiova. Vernisajul a avut loc aseară, iar pentru realizarea acestui eveniment Muzeul de Artă Craiova „Jean Mihail” a colaborat cu Cluburile Lions Club Craiova și Lions Club Craiova Cetatea Băniei.

Iubitorii de artă sunt invitați, de astăzi, să admire lucrările marelui pictor Liviu Lăzărescu dedicate centenarului Marii Uniri, expuse la Muzeul de Artă din Craiova sub titlul „Permanențe”. Expoziția „Permanențe” este curatoriată de Miruna Mateiaș și a avut vernisajul aseară, în prezența unui public numeros și extrem de interesat.

Liviu Lăzărescu s-a născut la 1 aprilie 1934, la Mărtineşti, în judeţul Hunedoara. A absolvit Colegiul Naţional „Decebal” din Alba Iulia, în 1953, şi Institutul Plastic „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Corneliu Baba, în 1963. După absolvire avea să devină asistent universitar la catedra de pictură, apoi, din 1968 – lector, din 1991 – conferenţiar, iar din 1992 – profesor universitar. În 2004 a fost distins cu titlul de „Profesor Honoris Causa” al Academiei Naţionale de Artă Bucureşti. Este membrul al Uniunii Artiştilor Plastici din România, începând cu anul 1968.

A fost un fervent promotor al învăţământului de specialitate, unde a susţinut cursuri de cromatologie, tehnici artistice, conservare şi restaurare a picturii în ulei şi a icoanelor bizantine. Este co-autor al unor lucrări de artă monumentală şi colaborator la realizarea unor filme documentare de artă. Este autor al monografiei „Mărtineşti, vechiul meu sat transilvan” şi al volumului „Maestrul meu, Corneliu Baba” – pagini de memorialistică. De asemenea, a semnat numeroase eseuri, recenzii şi articole în revistele „Arta” şi „Contemporanul”.