„Extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova” intră în linie dreaptă

597

Astăzi s-a semnat Contractul de Proiectare şi execuţie lucrări pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova”

”Megaproiectul Consiliului Județean Dolj și al Aeroportului Internațional Craiova a intrat, de astăzi, într-o nouă etapă. În această dimineață, am participat la evenimentul organizat pentru semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de „Extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Craiova”. Asocierea de firme care a câștigat licitația are la dispoziție 25 de luni pentru a duce proiectul la bun sfârșit.

Concret, se va construi un terminal nou de pasageri și toată infrastructura necesară funcționării la standarde înalte. Se va amenaja suprafața pistei și a căii de rulare, se vor asigura suprafețele de protecție impuse de lege și se vor construi drumuri rutiere tehnologice și de acces, gard perimetral, puncte de acces și de control, precum și o parcare care să deservească aeroportul.

Odată finalizată această extindere, Aeroportul Internațional Craiova va putea să proceseze până la 2 milioane de pasageri pe an.

Proiectul este finanțat din fonduri europene în valoare de peste 280,5 milioane de lei, fără TVA, și o cofinanțare asigurată de Consiliul Județean Dolj. Valoarea totală a proiectului este de aproape 480 de milioane de lei, inclusiv TVA.

Aeroportul Internațional Craiova este primul dintre aeroporturile din țară care au accesat fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, iar proiectul pentru care s-a obținut finanțarea este cea mai mare investiție implementată de Consiliul Județean Dolj și Aeroportul Internațional Craiova”, a declarat președintele Consiliului Judetean Dolj, Cosmin Vasile.