Filantropul din Băilești care candidează la primărie. Laurențiu Diaconescu este omul care a hotărât să acționeze și să modernizeze comunitatea rămasă blocată în timpuri apuse

650

Un oraș plin de praf, sărac, părăsit de tineri, trist și fără nicio urmă de speranță. Așa arată Băileștiul zilelor noastre. Orice om pășește în localitate va găsi pe străzile sale aceleași bucăți de pământ pe care a călcat cândva și Amza Pellea, cel căruia i se datorează faima Băileștiului de odinioară. Și asta nu pentru că orașul ar fi un muzeu viu al vremurilor de altădată, ci pentru că nimic în această zonă nu s-a modernizat în ultimii 40 de ani. Orice proiect de revitalizare a murit din fașă, iar orașul de acum ar fi sursă de tragedie pentru marele actor, nu de comedie. Un tânăr om de afaceri și cunoscut filantrop s-a hotărât însă să aducă Băileștiul în anul 2020, astfel că s-a lăsat convins să se înscrie în cursa pentru primărie.

Laurențiu Diaconescu s-a mutat la Băilești în urmă cu 14 ani și a dezvoltat aici o afacere de succes, un lanț de farmacii care este prezent în mai multe zone  din județ. Pentru că a dorit să ofere comunității care l-a primit cu brațele deschise mai mult decât serviciile afacerii sale, acesta s-a implicat în mai multe acțiuni caritabile și numeroase sponsorizări. Așa a ajuns să doteze școlile din zonă cu mobilier și echipamente didactice, a sponsorizat o echipă de fotbal și a investit în stadionul din oraș. Pentru că iubește sportul, a încercat foarte mult timp să îl revitalizeze. Băileștenii au ajuns să îl cunoască și să îl îndrăgească, deși nu era un fiu al satului. Acum, Laurențiu vrea să ofere și mai multe comunității și s-a lăsat convins de nevoile localnicilor să candideze la funcția de primar. A adunat o echipă de consilieri, a întocmit un plan și a plecat pe drumul către transformarea Băileștiului.

„Eu vin din mediul privat și nu am făcut politică niciodată. Am o afacere de succes cu posibilități de expansiune, dar sunt hotărât să o las în grija familiei pentru a-mi duce planul la bun sfârșit. Când pășești în Băilești, te întorci în timp. Mulți tineri au plecat pentru un trai mai bun, iar bătrânii au rămas să își ducă sărăcia în praful de pe străzi. Nu există școli modernizate, nu există locuri de muncă, nu există infrastructura minimă pentru un oraș. Toate acestea trebuie să se schimbe pentru o comunitate ce numără aproape 20.000 de suflete. Știu că pot să fac din Băilești un oraș modern”, explică Laurențiu Diaconescu, omul hotărât să își asume greaua misiune.

Educația este un un subiect sensibil la Băilești. Pe lângă infrastructura în ruine, nici calitatea actului educațional nu se regăsește. Majoritatea tinerilor nu reușesc să treacă de examenul maturității pentru că promovabilitatea la bacalaureat tinde către zero. Aceștia îngroașă apoi rândul șomerilor, zilierilor sau pe cel al diasporei. Pentru toți aceștia lucrurile trebuie să se schimbe în regim de urgență.

„Modernizarea școlilor este primul pas. Trebuie făcute investiții majore în clădiri și în dotarea sălilor de curs. În ultimii 30 de ani, școlile nu au beneficiat de niciun sprijin, astfel că nu le poți cere elevilor să exceleze la învățătură. Mai mult, nu au niciun teren de sport amenajat, astfel că nici măcar un sport nu pot practica. Finanțarea unor lucrări de reabilitare a terenurilor de sport, a unui stadion de fotbal și dotarea cu echipamentele necesare antrenamentelor sunt obiective aflate în capătul listei. Pe lângă acestea, Băileștiul trebuie să aibă și o echipă de fotbal așa cum a avut cândva, dar, din lipsă de finanțare și de bună voință, a fost desființată” , susține candidatul.

Odată ieșiți de pe băncile școlii, tinerii care au decis să rămână și să își întemeieze o familie, se luptă cu lipsuri majore care nu le dau nicio speranță de mai bine.

„Băileștiul are foarte puține de muncă, iar aceasta este una dintre cele mai grave probleme. Este nevoie de atragerea de investitori și construirea unui parc industrial. Nu este posibil să dureze trei ani finalizarea demersurilor pentru deschiderea unui supermarket în oraș. Toate acestea se întâmplă pentru că nimeni nu a depus eforturi pentru a discuta cu investitorii și a-i convinge să vină în zonă. Eu voi face asta și am conceput o serie de facilități fiscale pentru cei care se hotărăsc să investescă la Băilești. Tinerii nu se vor mai grăbi să plece, vor lucra aici, economia locului se va dezvolta, iar întemeierea unei familii se va face fără grija zilei de mâine”, dă asigurări Laurențiu Diaconescu.

Centrul orașului, oglinda fiecărei comunități, este încremenit în vremurile evocate cu umor de Amza Pellea. Doar că priveliștea de acum este tristă și arată neputința autorităților de-a lungul anilor.

„Nu poate fi vorba de un centru istoric la Băilești, ci de o ruină de-a dreptul. Aici niciun călător nu are cum să descopere frumoasa arhitectură a caselor antebelice și interbelice pentru că străzile sunt pline de praf și neamenajate. Nici măcar faimoasa casă memorială a lui Amza Pellea nu poate fi vizitată de turiști pentru că nu este inclusă în circuitul muzeal. Este nevoie să scoatem în evidență frumusețea locului, naturalețea parcului, aerul specific zonei, prin investiții majore” , explică aspirantul la poziția de edil-șef.

Capitolul infrastructură și utilități a fost atât de ignorat de autorități de-a lungul timpului, că cele mai bune străzi rămân cele pietruite în perioada interbelică. În cartierele Balsan și MTT, de exemplu, nu există niciun centimentru de asfalt, iar canalizarea și apa curentă ar fi un adevărat lux. În plus, oamenii de aici nu au nici măcar un cabinet medical, astfel că medicul de familie al acestor locuitori oferă servicii medicale la colț de stradă sau în casele oamenilor.

„Este greu de crezut că în anul 2020 pe lista de investiții trebuie să trecem asfaltarea. Aceasta trebuia să existe de ani de zile, dar străzile sunt mai degrabă pline de cratere, decât de asfalt. În plus, trebuie realizată rețeaua de alimentare cu apă pentru întreaga zonă, pentru că nici apă nu curge la robinetele băileștenilor. Tot la capitolul investiții majore se numără și amenajarea cartierelor, prin anveloparea blocurilor, construcția unor locuri de joacă și a parcărilor. Sănătatea area nevoie de alocarea de fonduri pentru modernizarea spitalului, amenajarea Unității de Primiri Urgențe și apoi dotarea cu echipamente și aparatură. Mai este nevoie și de investiții la blocurile de nefamiliști ce ar putea să se transforme într-un cămin pentru seniori, atât de necesar în zonă. Și problema câinilor trebuie rezolvată de urgență prin amenajarea unui adăpost canin. Toate acestea trebuie finalizate în regim de urgență în următorii patru ani. Băileștenii nu mai pot suporta încă un mandat de primar în care să nu se întâmple nimic”, încheie Laurențiu Diaconescu.

Pentru ca planul acestuia să poată fi pus în aplicare, Laurențiu va candida la fotoliul de primar din partea Partidului Social Democrat.

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
CUI Mandatar Financiar: 21200019