Putem fi izbaviți prin faptele noastre. Și nu mă refer neapărat la viața de apoi.
Duminică, dimineața începu să plouă. Valentina Violeta Dragă, colegă de liceu cu mama micuței Iulia, alături de câțiva voluntari, căra la țevi și tot felul de acareturi pentru a monta un cort. Nu au reușit operațiunea, și nici nu a avut cine să le ajute.
Nu au renunțat, au sunat, au făcut rost de o umbrelă, au pregătit urnele și ușor, ușor oamenii au început să vină, să doneze. Fiecare după posibilități.
S-au deplasat cu urna prin piață din Filiași, la comercianții care au fost foarte receptivi, filieșeni ieșiți la cumpărături nu au fost nici ei indiferenți și au întins o mână micuței Iulia.
La sfârșitul acțiunii de strângere de fonduri, suma a fost una care a întrecut așteptările organizatorilor: 11224,55 lei și 150 euro.
Voluntari acțiunii: Valentina Violeta Dragă, Balaban Marieta, Doicaru Ioana, Pirianu Constanța, Oanță Carmen, Gavrilă Emilia, Gavrilă Alexandra și Dragă Roberta.
Cum spuneam, atunci când oamenii nu sunt indiferenți la problemele semenilor lor există speranță de izbăvire.
Felicitări, celor care nu au rămas indiferenți! Un gând bun către cei care vor dona zilele următoare în conturile deschise la Banca Comercială Română Filiala Filiași:
Cont RON: RO79RNCB0137018404680007
Cont EURO: RO95RNCB0137018404680010
Conturile sunt deschise la Banca Comercială Română, sucursala Filiaşi, titular cont Vătuiu Puiu Alin (tatăl fetiţei)”.
Pentru că lupta micuței Iulia cu leucemia continuă, două Asociații se vor implica în continuare în procesul de strângere de fonduri: ”Tedy Bear” Centrul pentru recuperarea copilului cu autism si sindrom Down și Asociația Frații Racoțeanu Filiași.
Cele două Asociații pregătesc un spectacol, în Filiași, în care își vor da mâna, pentru micuța Iulia, artiști consacrați ai Ansamblului Folcloric ”Maria Tănase”.
Vom reveni cu data, locul și numele artiștilor care vor cânta pentru micuța Iulia.