Florentin Rădulescu, cu siguranță omul potrivit pentru comuna Ghindeni!

492

Mai sunt doar câteva zile până la alegerile locale din acest an. PSD Dolj propune locuitorii comunei Ghindeni candidatul cel mai potrivit, același om care în ultimii patru ani a depus toate eforturile pentru dezvoltarea comunei, Florentin Rădulescu. Cu siguranță este omul cel mai potrivit pentru Ghindeni!

În mandatul 2016-2020, primarul Florentin Rădulescu a investit mult în comună, a dovedit seriozitate, transparență, dorință de a moderniza localitatea. Cu fonduri de la bugetul local, dar și fonduri guvernamentale, nivelul de trai al locuitorilor a crescut. Planurile de investiţii sunt multe, iar administraţia speră să obţină fondurile necesare pentru a concretiza cât mai multe dintre ele.

”Drumurile comunale au fost pietruite, iar primăria a achiziționat un buldoexcavator modern. Prin PNDL sau alte programe guvernamentale investiții majore au fost implementate. S-au modernizat străzile din comună, valoarea proiectului fiind de 6.900.000 lei, s-a modernizat iluminatul public, o investiție de 560.000 de lei, am reușit extinderea reţelei de apă în Ghindeni. Acestea sunt doar câteva dintre proiectele majore”, a spus Florentin Rădulescu.

Pentru mandatul următor, candidatul PSD la funcția de primar în comuna Ghindeni nu are simple promisiuni, ci proiecte concrete, deja depuse pentru finanțare, proiecte ce vor continua și altele pentru care încearcă să obțină finanțare. Are sprijinul Consiliului Județean, al viitorului președinte al acestei instituții, Cosmin Vasile.

Un proiect ambițios atât de așteptat de oameni este reţeaua de gaze naturale şi cea de canalizare. Primăria a realizat deja studiul de fezabilitate pentru gaze. Investiţia ar urmă să se realizeze cu fonduri europene. Se intenționează forarea unui puț, pe lângă cele trei existente și cumpărarea a două bazine necesare îmbunătățirii sistemului de alimentare cu apă.

”Un alt proiect important este betonarea a încă nouă kilometri de străzi, dar și casetarea și betonarea tuturor șanțurilor din localitate. Modernizarea drumurilor de acces agricol în comuna Ghindeni are de asemenea studiul de fezabilitate gata. La CNI avem deja depuse proiectele pentru construirea și dotarea căminului cultural din comună, o construcţie nouă ce va fi construită de la zero, cu etaj, cu dotări și echipamente moderne; dar și construirea și dotarea unei baze sportive. Îmi doresc foarte mult să investesc în tineri, în sănătatea lor, în cultură. Un alt proiect major, cu o valoare de peste 17.000.000 de lei, pe care dorim să îl implementăm prin PNDL 3 este modernizarea drumurilor de interes local în comună. Tot în sprijinul cetățenilor, îmi doresc foarte mult să realizăm cadastrarea sistematică. În prezent refacem Planul Urbanistic General (PUG)”, a completat Rădulescu.

Știe că va dezvolta comuna, aceasta este misiunea lui. Promite că nu va dezamăgi locuitorii, oamenii pe care îi cunoaște foarte bine. Florentin Rădulescu este candidatul PSD la primăria Ghindeni!

Situată la aproximativ 17 kilometri de Craiova, comuna Ghindeni, cu acces din DN 55 Craiova-Bechet cât și din DN 6 Craiova-Caracal, este o localitate extrem de frumoasă, cu un potențial natural deosebit, înconjurată de păduri și în apropiere de lacul Lala. Această zestre naturală îi conferă un veritabil aer turistic. Satul are o istorie aparte, apare menționat într-un hrisov din 7 noiembrie 1587. La Ghindeni au fost descoperiți doi folles, monede emise în perioada lui Justinus I, la Constantinopol, între anii 518-522. În anul 1912 în sat existau o bancă populară “Unirea Principatelor”, obște de arendare, moară pe benzină, conac de moșie, o cârciumă. Astăzi, localitatea oferă oportunități de investiții în industria ușoară sau agro-turism.

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
CUI Mandatar Financiar: 21200019