Foto/ Video: Ciocnire violentă între bolizi, la stadionul Ion Oblemenco! Patru persoane cu vârste între 25 și 42 de ani sunt la spital

2121

Patru persoane au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în această seară, în urma ciocnirii dintre un Mercedes și un BMW, în zona stadionului Ion Oblemenco. Polițiștii sunt la fața locului pentru cercetări.

Potrivit primelor date ale IPJ Dolj, un autoturism Mercedes condus de un bărbat, a ieșit de pe strada pe unde se face accesul în stadionul Ion Oblemenco și nu a acordat prioritate unui alt autoturism, marca BMW, care circula pe bulevardul Știrbei Voda, către Parcul Tineretului. În urma impactului deosebit de violent au rezultat patru victime. Este vorba despre șoferii mașinilor implicate și câte un pasager din fiecare autoturism. Cu toții au fost transportați de ambulanțele SMURD la spital.

UPDATE: Polițiștii au stabilit că la volanul autoturismului Mercedes era un craiovean de 42 de ani, iar pasagerul are 41 de ani și este tot din Craiova, în timp ce BMW-ul era condus de un tânăr de 25 de ani, iar pasagerul are 33 de ani. Nici unul dintre șoferi nu consumase alcool.