FOTO/Video: Doljean lăsat fără calul pe care l-a îmbolnăvit! Este cercetat și pentru uciderea altei cabaline

0
262

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizați, în cursul zilei de ieri, de reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor din județul Dolj, cu privire la faptul că, la locuința unui bărbat din comuna comuna Vârvoru de Jos, se află o cabalină care prezintă o stare de sănătate precară.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, dar și din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj, care au identificat un bărbat de 45 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, care deținea într-o anexă gospodărească o cabalină de sex masculin în vârstă de 3 ani. Prezent la activități a fost și un medic veterinar, care a stabilit că animalul avea o stare de sănătate precară, fiind totodată ținut într-un adăpost neadecvat, acesta aflându-se astfel într-o situație de pericol. Având în vedere aspectele constatate, în temeiul prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor, polițiștii doljeni au dispus emiterea pentru o perioadă de 45 de zile a unui ordin de plasare a animalului într-un adăpost.
De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au mai stabilit că bărbatul de 45 de ani a mai deținut o cabalină de sex feminin, de aproximativ 20 de ani, care a fost găsită decedată pe un câmp din zona satului Vârvor. În vederea stabilirii cauzei decesului, medicul veterinar a prelevat în acest caz probe biologice. Astfel, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat unității de parchet competente cu propunerile corespunzătoare, anunță IPJ Dolj.
Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 − 1 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.