Fragmente din viața Mariei Tănase aduse în fața craiovenilor de Muzeul Olteniei! Vernisajul expoziției „Maria Tănase – un simbol peren” are loc mâine

0
789

Muzeul Olteniei – Secţia de Etnografie şi Secția de Științele Naturii, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, vernisează vineri, 28 septembrie 2018, ora 11:00, expoziţia Maria Tănase – un simbol peren, proiect menit să pună în valoare, prin documente şi piese de colecţie, fragmente din viaţa artistei rămasă în conştiinţa colectivă ca Pasărea Măiastră și Regina cântecului românesc. 
Craiovenii vor avea şansa să vadă de la obiecte care i-au aparţinut Mariei Tănase, până la fotografii, scrisori, documente personale, tablouri, precum şi schițe ale costumelor de scenă ce au aparținut cântăreței.
Expunerea va fi întregită de ateliere de creație, destinate copiilor, care vor consta în confecționarea unor obiecte surpriză din carton, flori artificiale, panglici tricolore, având ca sursă de inspirație diferite modele preluate de pe costumele de scenă ale artistei.
Întrega colecţie Maria Tănase de la Muzeul Olteniei cuprinde 1300 de documente, fotografii, scrisori, tablouri, alte obiecte personale: certificatele de naştere şi de căsătorie, cartea de muncă, legitimaţiile şi atestatele, testamentul artistei, aproape 300 de fotografii ce surprind diverse ipostaze din viaţa artistei: în intimidate, lângă o ceaşcă de cafea, cu prietenii prin Bucureştiul de altădată, în spectacole la „Alhambra”, pe alte scene bucureştene, în turneele din ţară sau în campaniile de cercetare.
În fotografii regăsim totodată peisaje, chiar din Oltenia, oameni, chipuri, momente. O altă grupă de documente cuprinde scrisori primite de-a lungul vieţii, cărţi de vizită, repertorii de scenă, programe de spectacol, reviste şi articole adunate în 40 de ani de carieră.
Printre obiectele păstrate se numără o masă cu intarsii de lemn, un covoraş oriental, două vaze, una de porţelan şi una de sticlă, două casete pentru bijuterii, câteva şiraguri de mărgele, pălării de stradă şi de scenă.
Expoziţia Maria Tănase – un simbol peren prezintă o parte din această colecţie.
În speranța unui impact profund constructiv al demersului nostru expozițional și al atelierelor de creație, vă așteptăm, cu drag, să ne vizitați la Casa Băniei.
Expoziţia Maria Tănase – un simbol peren va rămâne deschisă la Casa Băniei până în luna decembrie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.