În vacanţă, la Casa Băniei – Muzeul Olteniei

1024

Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de etnografie – Casa Băniei, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, invită copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, în perioada vacanţei de vară, la o fascinantă călătorie în lumea meşteşugurilor româneşti, prin organizarea de “Ateliere de meşteşuguri tradiţionale”.Ne vom juca, vom experimenta şi vom învăţa despre tainele şi diversitatea lumii arhaice, vom afla lucruri noi despre materialele şi tehnicile tradiţionale folosite de bunii şi străbunii noştri, vom poposi la poveşti despre Facerea Lumii, vom descoperi şi cunoaşte povestea lutului, lemnului, a icoanelor şi a mărgelelor, iar la final vom deveni… adevăraţi meşteri populari!
Începând cu data de 25 iunie, până pe 9 septembrie 2018, participând la cursurile atelierelor de vară de la Casa Băniei, cei mici vor fi implicaţi în activităţi de cunoaştere şi deprindere a unor meşteşuguri tradiţionale româneşti, prin însuşirea şi experimentarea practicilor utilizate de către meşterii care încă păstrează tainele ocupaţiilor tradiţionale din lumea satului oltenesc.
Adresându-se în special publicului tânăr, instituţia muzeală doreşte să realizeze o revigorare a meşteşugurilor tradiţionale, prin asigurarea unei educaţii permanente pe segmentul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor, creaţiei populare, inspirate din meşteşugurile tradiţionale din zona Olteniei.
Anul acesta, Muzeul Olteniei – Secţia de etnografie va găzdui 4 module speciale care vor avea loc săptămânal, în incinta spaţiului interactiv de la Casa Băniei, din str. Matei Basarab nr. 16, şi vor avea următoarea succesiune:
– Luni (09.00-11.00) şi miercuri (11.30-13.30), Atelier de sculptură lemn,
coordonator: prof. Ionuţ Smarandache;
– Marţi (9.00-11.00) şi miercuri (9.00-11.00), Atelier de iconărit şi pictură sticlă, coordonator: prof. Cătălin Ostroveanu;
– Joi (11.30-13.30), Atelier de bijuterii hand-made, coordonator: prof. Costinela Iacob;
– Duminică (12.00-14.00), Atelier de pictură lemn, coordonator: artist plastic Doru Dragomir.
La atelierele interactive menţionate pot să participe preşcolari, şcolari şi liceeni, însă, funcţie de specificităţile tehnicilor utilizate, este recomandabilă încadrarea în următoarele clase de vârste: iconărit lemn (7-16 ani), iconărit şi pictură pe sticlă (7-16 ani), sculptură în lemn (8-16 ani) şi bijuterii (7-14 ani).
Debutul atelierelor de vară îl va marca modulul “sculptură lemn”, în cadrul căruia participanţii sunt invitaţi să înţeleagă taina esenţelor lemnului, date uimitoare despre structura acestuia, tipuri de copaci şi sunetul acestora. Participând la o serie de activităţi interactive de documentare şi chiar de tipul treasure-hunt, beneficiarii cursului vor identifica obiecte şi sculpturi din lemn din colecţiile muzeului, expuse în cadrul discursului muzeotehnic expoziţional al Casei Băniei.
Atelierul este unul orientat spre a învăţa primii paşi în modelarea lemnului, dar şi spre performanţă, pentru tinerii ce îşi doresc acest lucru în domeniul artistic menţionat, context în care precizăm că, în cei 5 ani de când s-a înfiinţat acest atelier, cursanţii au obţinut premii importante la Olimpiada Meşteşuguri Artistice Tradiţionale: faza judeţeană – 8 premii I, 4 premii II, 2 premii III – toate la categoriile Sculptură în lemn, Sculptură icoană de vatră şi Prelucrarea artistică a lemnului, faza naţională (Sibiu) – 6 premii I, 3 premii II, 3 premii III şi 2 menţiuni.
Preluate de la importanţi meşteri populari ai zonei Olteniei, tehnicile de prelucrare a lemnului sunt cele autentice, perpetuate de secole în satul românesc, accentul fiind pus pe realizarea de icoane de vatră, pe care Muzeul Olteniei şi-a propus să le promoveze ca pe o valoare de patrimoniu a zonei noastre. Aceasta îşi are originea în sudul României, în special în Oltenia de sub munte, caracteristica ei principală fiind simplitatea detaliului, astfel că trăsăturile feţei şi ale corpului sunt esenţializate uneori până la contur.
Poziţionată pe peretele de lângă vatra focului sau pe hornul ce continua vatra, icoana de vatră avea rolul de a stopa spiritele rele să pătrundă în casă, iar în unele zone avea darul de a apăra casa de trăsnet, dar mai ales de zmeu sau balaur, care se credea că numai pe horn pot pătrunde.
Copiii confecționează aceste icoane cu plăcere, folosind dăltiţe profesionale, rezultatul fiind remarcabil, toţi fiind surprinşi la final de estetica şi simplitatea deosebită a obiectului finit ce va fi sculptat cu modele geometrice de bază care pot fi aplicate şi pe alte obiecte tradiţionale, precum: linguri de lemn, cutii de bijuterii, obiecte de mobilier sau decorative (oglindă de mână, rame foto, cuiere, suporturi utilizate în bucătărie, scăunele, cutii de şerveţele).
Astfel, copiii şi tinerii ce frecventează cursul de sculptură în lemn rămân peste ani cu obiecte extraordinare ca valoare şi estetică, dezvoltând totodată abilităţi creative deosebite.
Cei dornici să facă o incursiune în lumea bijuteriilor tradiţionale româneşti vor căpăta noţiuni de bază despre ceea ce se numeşte „arta mărgelitului”, la Atelierul de bijuterii hand-made, unde vor afla ce fire colorate, mărgele, cioburi, paiete, nasturi, pene, flori, panglici sunt folosite în zona Olteniei, în ce constă ocrotirea ritualică prin bijuterii, cum se face ea şi după ce criterii. Confecţionate creativ, pe o paletă cromatică variată, bijuteriile tradiţionale sunt purtate la gât, pe piept, pe cap, la mână, la talie şi îmbogăţesc considerabil portul popular oltenesc.