Inspectorul școlar general al ISJ Dolj, Monica Sună, pune capăt speculațiilor: mâine nu se suspendă cursurile în nici o unitate de învățământ

6398

Pentru că s-au făcut tot felul de speculații că s-ar închide unitățile de învățământ din Dolj mâine, din cauza referendumului pentru familie, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj, Monica Sună, pune capăt zvonurilor: nu se închide nici o unitate de învățământ, se vor desfășura activități stabilite de fiecare manager, altele decât cele prevăzute în programa școlară, întrucât se sărbătorește Ziua Mondială a Educației.

Întrucât au apărut discuții că s-ar suspenda cursurile în unitățile de învățământ, vineri, 5 octombrie, pentru amenajarea sălilor de clasă acolo unde sunt prevăzute secții de votare, în vederea desfășurării referendumului pentru familie, inspectorul școlar general al ISJ Dolj, Monica Sună, ne-a explicat faptul că nu se închide nici o școală sau grădiniță.

Copiii nu vor face cursurile obișnuite pentru că este Ziua Mondială a Educației și, în fiecare an, în această zi se desfășoară activități extrașcolare stabilite de fiecare manager în parte.

„Vineri, 5 octombrie, este Ziua Mondială a Educației. Conform Contractului Colectiv de Muncă pentru învățământul preuniversitar, părțile convin să sărbătorească ziua de 5 octombrie organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente, cultural-artistice sau sportive.

Nu se desfășoară orele de curs obișnuite, ci activități stabilite de fiecare manager în parte“, ne-a declarat Monica Sună.