Iohannis amână promulgarea Bugetului. Ce persoane vor fi afectate de această decizie

5894

iohannisSupărat că Guvernul Grindeanu a tăiat din sumele unor instituții de forță, președintele României, Klaus Iohannis, amână promulgarea Legii Bugetului de stat. Anunțul a fost făcut după întâlnirea pe care acesta a avut-o cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Finanțelor Viorel Ștefan. În felul acesta Iohannis speră să încurce PSD să își pună în aplicare Programul de Guvernare. 

Cum va afecta această amânare activitatea instituțiilor și a unor oameni au spus câțiva primari din județul Dolj pentru ziarul online www.staredefapt.ro

”Suntem blocați. Nu putem face absolut nimic. Nu avem bani să plătim salariile. Oamenii aceștia au familii. Orice lucrare este oprită și nu știm încă ce investiții vom face. Cu cât întârzierea va fi mai mare, cu atât situația va deveni și mai grea. Dacă bugetul va fi promulgată de președintele României, trebuie ssă lucrăm și noi pe el, pe capitole și subcapitole, apoi să venim cu el în dezbatere publică, și după aceea să îl punem pe ordinea de zi a Consiliului Local. Toate aceste etape nu pot fi parcurse mai devreme de 15 martie 2017. Dacă se va întârzia mai mult, și va întoarce bugetul către Parlament ne ducem în luna aprilie. Asta înseamnă jumătate de an pierdut. Pentru că să nu uităm că demararea oricărei investiții înseamnă urcare pe SEAP 45 de zile. Dacă mai ai noroc să și conteste cineva….O situație fără precedent care afectează pe toată lumea, indiferent de culoarea politică, afectează România”, a declarat primarul comunei Călărași, Vergică Șovăilă.

”Este foarte clar că dacă nu avem buget, nu putem să vorbim despre investiții. Orice zi contează. Avem salarii de plătit. Primăria Scaești are 18 angajați. Dar tot noi plătim asistenții personali, indemnizațiile persoanelor cu dizabilități, nu putem plăti facturile care ne vin. Suntem blocați în totalitate. Ce să facem mai îndată cu 12% din suma de anul trecut? Cred că cineva și-a propus să blocheze administrațiile publice locale în acest an. Este păcat! Anul trecut nu am putut face mare lucru, pentru că așa a fost să fie și unii vor să pierdem și acest an bugetar. Este nevoie ca Legea Bugetului de stat să fie promulgată cât mai repede de președintele României”, a spus primarul  Mihaela Mateescu.

”Eu sper ca până pe 15 martie să avem Bugetul aprobat. Întârzierile ne afectează pentru că avem instituții subordonate, salarii și indemnizații care țin de noi. Ca să nu mai spun că nu putem, până nu vedem sumele alocate, să ne gândim la accesarea de fonduri europene. Orice proiect are sume neeligibile și ele trebuie suportate din bugetul local. Noi am început să încasăm taxe și impozite și anumite cheltuieli le suportăm din veniturile proprii, dar este foarte greu. Nu cred am mai avut o asemenea întârziere”, a declarat Nicu Tabacu.

„Am putea spune că am început anul cu dificulate în desfășurarea activității la nivelul administrației locale deoarece lucrăm cu buget de criză. Întârzierea aprobării bugetului de stat a avut un efect important și asupra bugetului primăriei, de regulă în luna februarie, cel tarziu, se aprobau bugetele locale acest lucru ne dă posibilitatea să ne stabilim obiectivele pentru anul bugetar, să alocăm finanțări și să demarăm proiectele pe care le avem în planul de dezvoltare a comunei.  În lipsa unui buget nu putem demara nici un proiect. Orice zi de întârziere are efecte directe, momentan nu am putut să facem nimic dacă se mai întârzie vorbim de un an pierdut în defavoarea oamenilor deoarece procedurile de licitație și achiziție durează foarte mult. Am reușit să plătim salariile și utilitățile dar nu avem nici un proiect pentru că nu sunt bani. Ne dorim însă să depunem proiecte pentru obținere de finanțare europeană, așa cum am făcut și în anii trecuți”, a declarat primarul comunei Mischii Gheorghe Popa.