Jurnal de calatorie: Cum sa te comporti pentru a fi in siguranta in timpul pandemiei de COVID-19

0
190

Calatoriile in aceasta perioada nu sunt ideale, iar cei care te-ar incuraja sa faci acest lucru sunt putini. 

Cu toate acestea, exista contexte si obligatii care  presupun sa treci granitele. Daca chiar trebuie sa pleci acum – sa vizitezi pe cineva, sa te intorci la job sau la scoala – exista modalitati pentru a te proteja, prin intermediul carora poti sa reduci riscul de imbolnavire in timpul calatoriei. 

Iata la ce trebuie sa fii atent, indiferent ca pleci cu masina, autocarul sau avionul:

  • Cum ajungi la destinatie

Cele mai sigure calatorii sunt cele in care eviti, pe cat posibil, interactiunea cu alti oameni. Cea mai buna modalitate pentru a face acest lucru este prin evitarea transportului public. Asadar, daca este posibil, condu direct la destinatie si fa cat mai putine opriri.

Daca trebuie sa zbori, desi in avion vei sta aproape de alte persoane, zonele care prezinta cel mai mare risc sunt cele din aeroport, la poarta de imbarcare si in sala de asteptare, unde oamenii se imbulzesc. Chiar daca porti masca, cel mai bine este sa stai la finalul cozilor, la cel putin 2m distanta.

Daca alegi autorcarul sau microbuzul, achizitioneaza biletul online pentru a evita interactiunea cu alte persoane.

  • Masuri de protectie

Indiferent de metoda aleasa pentru transport, asigura-te ca atunci cand pleci de acasa esti echipat cu masti de protectie si dezinfectant din abundenta. 

Daca utilizezi masina personala, este suficient sa porti masca doar atunci cand faci opriri si te afli in spatii publice. De fiecare data cand te urci din nou la volan, dezinfecteaza-ti mainile si igienizeaza suprafetele pe care le-ai atins inainte de a face acest pas.

In cazul in care alegi transportul in comun, poarta masca in permanenta, dezinfecteaza-ti mainile si toate suprafetele cu care intri in contact in mod frecvent, evita sa vorbesti cu oamenii din jur. Deoarece mastile se pot umezi de la respiratie, schimba-le odata la cateva ore. De exemplu, transportul pe ruta Romania-Italia cu autocarul poate dura peste 30 de ore, asadar trebuie sa ai la tine cel putin 5-6 masti pentru a fi sigur ca esti protejat.

Un alt truc pentru a reduce riscul de infectare este sa alegi un loc la geam, cat mai departe de toaleta. Astfel, nu vor trece atat de multi oameni pe langa tine.

  • Cum si unde sa mananci?

Cel mai sigur este sa-ti pregatesti o gustare de acasa sau sa iei la pachet, dar este posibil sa mananci si la restaurant. Alege terasa in schimbul interiorului, stai cat mai departe de ceilalti clienti si incearca sa te grabesti. 

Acorda atentie ospatarilor, deoarece este usor sa raspandeasca germeni si virusi daca debaraseaza masa de langa sau incaseaza bani si apoi iti aduc comanda, fara sa spele pe maini.

  • Precautii dupa calatorie

Odata ajuns la destinatie, in functie de regulile fiecarei tari, s-ar putea sau nu sa fii obligat sa stai in izolare. Daca nu exista astfel de norme, incearca pe cat posibil sa iesi cat mai putin. Verifica-ti temperatura regulat si monitorizeaza-ti starea. In cazul in care te simti rau sau prezinti simptome, precum tuse, febra, dureri de cap, pierderea mirosului si a gustului, anunta autoritatile si medicul. 

In concluzie, desi poate parea infricosator sa calatoresti in timpul pandemiei, nu este imposibil. Cu grija si masuri de precautie corespunzatoare, te poti deplasa acolo unde ai nevoie.

Sursa foto: unsplash.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.