L-a răsturnat TIR-ul! Un bărbat din Filiași a fost rănit după ce mașina sa a fost lovită de un TIR

912

Un bărbat de 44 de ani, din orașul Filiași, a scăpat cu răni ușoare, după ce mașina pe care o conducea regulamentar, un Opel Astra, a fost izbită violent, din spate, de un TIR condus de un bulgard e 36 de ani. Accidentul s-a petrecut astăzi, pe DE 70, la intrarea în Filiași, iar reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj spun că șoferul TIR-ului nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și l-a lovit, mașina răsturnându-se din impact. Doljeanul a fost preluat de o ambulanță SAJ și adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.