Laura Vicol: Dreptate și în Sănătate

621

„Dreptatea va fi politica mea”, este sloganul Laurei Vicol, candidat PSD Dolj pentru Camera Deputaților. Avocat de profesie, cu o experiență de peste 21 de ani, a decis să apere în Parlament cauzele românilor, inclusiv pentru o sănătate la standarde europene. „Criza COVID-19 ne-a arătat că echitatea în actualul sistem de sănătate nu există, de aceea trebuie reformat total”, a declarat Laura Vicol.

 O COMUNITATE SĂNĂTOASĂ ESTE O INVESTIȚIE

 „Dincolo de a fi un avocat sau politician, sunt în primul rând om, fiică, mamă, soție. Sunt cea care are grijă de sănătatea familiei, cea care se trezește noaptea să le aline suferințele celor mici și cea care se gândește cu teamă și neîncredere de fiecare dată când trebuie să apelez la sistemul medical pentru familia mea. Avem medici excepționali în câteva orașe, dar în cele mai multe sate și comune nu există nici măcar un dispensar utilat cum trebuie și un doctor vine o dată pe săptămână de la zeci de kilometri”, a spus Laura Vicol.

Deși nu se declară un expert în domeniul sănătății, aceasta înțelege că trebuie să fie o prioritate strategică pentru decidenți, inclusiv pentru viitorul Legislativ, iar criza din acest moment ne-a demonstrat din plin asta.

„Datele unui Barometru de Sănătate Publică (realizat de CCSL) efectuat în timpul pandemiei de COVID-19 ne arată care ar trebui să fie prioritățile noastre ca factori de decizie și mai ales câtă neîncredere există în acest moment în sistemul de sănătate. Peste 50% dintre români consideră că testarea și tratamentul pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu sunt accesibile în România și doar 21% s-ar vaccina. Aceasta ne arată că avem nevoie de acţiuni urgente”, a mai spus Laura Vicol.

„Cum este posibil ca românii, care plătesc asigurări de sănătate, să nu poată face un test gratuit în această pandemie, când toate țările din lume își testează cetățenii gratuit?” întreabă Vicol.

Printre măsurile pe termen scurt care trebuie implementate cu prioritate și care se regăsesc și în Strategia de Sănătate a PSD se află accesul neîngrădit la testare acolo unde și când este nevoie,  creșterea capacității de răspuns a sistemului de sănătate. Asta înseamnă DSP-uri eficiente la nivel local, servicii accesibile de testare și îngrijire, inclusiv cele de urgență, investiții în spitale.

„Sănătatea este un drept fundamental al cetățenilor, de aceea cred cu tărie că dreptatea și echitatea trebuie să se aplice mai ales când vine vorba de acest domeniu. Acces sigur și echitabil la servicii de sănătate de calitate pentru toți cetățenii, fără a-i împovăra financiar este un deziderat important, pe care PSD și l-a propus pentru următorii patru ani. O comunitate sănătoasă se traduce prin cetățeni activi, care contribuie mai departe la economie și societate”, spune Laura Vicol.

CE POATE FACE PENTRU SĂNĂTATEA ROMÂNILOR

Viitorul parlamentar a menționat câteva măsuri pe termen mediu ale PSD, între care se numără şi înfiinţarea a 800 de centre comunitare medicale, de care vor beneficia inclusiv doljenii. Crizele medicamentelor cu care s-au confruntat românii în ultimii ani, negăsind pe rafturile farmaciilor tratamentele de care aveau nevoie, nu mai trebuie să fie o normalitate.

„Colegii mei din Comisiile de Sănătate din Parlament au inițiat deja o serie de legi prin care să se asigure acces neîngrădit la medicamentele esențiale, compensarea lor, a vaccinurilor, a tratamentelor  pentru pacienții din programele naționale. Acestea se pot face prin reevaluarea politicii medicamentului și încurajarea producției autohtone de produse farmaceutice”, a explicat Laura Vicol.

Conform raportului Comisiei Europeane 2019 asupra sistemului de sănătate din România, țara noastră se află pe ultimele locuri în ceea ce privește finanțarea Sănătății, investind de două ori mai puțin decât media UE. În același timp, România se situează pe un neonorabil loc fruntaș în ceea ce privește mortalitatea din cauze prevenibile (locul 4) și tratabile (locul 1) printre statele membre UE.

„De aici vine și răspunsul la întrebarea ce pot face eu pentru sănătatea românilor. În primul rând, dacă ne referim la finanțarea sănătății, ne propunem ca aceasta să crească gradual cu 0,5% din PIB în următorii patru ani. Să nu uităm că bugetul de stat propus de Guvern ajunge în fiecare an în dezbaterea Parlamentului spre aprobare, iar aici au avut loc de multe ori surprize”, mai spune Laura Vicol.

De asemenea, aceasta a făcut referire la o serie de legi aflate în dezbaterea Parlamentului și care trenează de câțiva ani, esențiale pentru Sănătate.

„Legea Sănătății a suferit mii de modificări în ultimii ani, Legea Prevenției şi Legea Vaccinării se află încă în dezbatere. Dacă ne referim la un exemplu mai recent, aș trece în revistă legea care reglementează consultațiile medicale la distanță, un instrument esențial în această perioadă, dar care are nevoie de o reglementare pentru a putea fi implementat corect mai departe”, a adăugat ea.

La nivel local, Laura Vicol a creat deja un parteneriat puternic cu administrația condusă de Olguța Vasilescu şi spune că va continua colaborarea prin „susţinerea proiectelor de investiții de anvergură cum sunt cele de reabilitare și construcție a Spitalului de Pediatrie, a Clinicilor de Cardiologie, de Oncologie, a unităților de Primiri Urgențe din Craiova”.

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
– CUI Mandatar Financiar: 11200020