Mâine se desfășoară „THRACIA 18”, exercițiu comun româno-bulgar pentru gestionarea situațiilor de urgență pe Dunăre

2452

Vineri, 28 septembrie, se desfășoară un amplu exercițiu româno-bulgar, „THRACIA 18”, vizând gestionarea unor situații de urgență apărute pe fluviul Dunărea, ca urmare a unui incendiu izbucnit la o navă. Activitățile vor demara în portul Calafat.

Exercițiul „THRACIA 18” este derulat în cadrul proiectului 15.3.1.052 e-MS ROBG 123 – „D – EMERSYS – Forţă de intervenţie rapidă în caz de urgență CBRN pe fluviul Dunărea”, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria, precum şi de Guvernele României şi Bulgariei.

Scenariul evenimentului este unul complex și presupune rezolvarea unei situații deosebite generate de producerea unui incendiu la o navă ancorată pe fluviul Dunărea. În încercarea de a executa manevre de evacuare a navei din port, apar scurgeri de combustibil în Fluviul Dunărea. Persoanele de la bordul navei au suferit atac de panică, unele dintre acestea sărind în apa contaminată cu produse petroliere.

Scopurile acestei activităţi se este îmbunătăţirea cooperării forţelor specializate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă de natură CBRN (chimice, biologice, radiologice şi nucleare) în zona transfrontalieră româno-bulgară, pentru salvarea /protejarea vieţii, bunurilor şi obiectelor de patrimoniu, verificarea tehnicii de intervenţie achiziţionată în cadrul proiectului, precum şi verificarea modului de punere în aplicare a Planului de Intervenţie Comună în cazul situaţiilor de urgenţă de natură CBRN.

Alături de Directoratul General pentru Pompieri şi Protecţie Civilă din Republica Bulgaria, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă se numără printre beneficiarii proiectului 15.3.1.052 e-MS ROBG 123 – D – EMERSYS – Forţă de intervenţie rapidă în caz de urgență CBRN pe fluviul Dunărea”, calitatea de lider de proiect fiind deţinută de către Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INFM).

Pentru o gestionare rapidă și eficientă a urgențelor biologice-chimice-nucleare (CBRN) de-a lungul fluviului Dunărea, autoritățile de urgență romano-bulgare doresc să înființeze în zona transfrontalieră o forță comună de intervenție rapidă, D-EMERSYS, rezultată în urma interconectării a 2 unități specializate, respectiv unitatea de reacție pe apă, furnizată autorităților de urgență române, și unitatea de asistență pe uscat, furnizată autorităților de urgență bulgare. Ambele unități vor acționa coordonat sub comanda autorității din țara în care are loc intervenția.

Nucleul unității de reacție pe apă este format din 3 ambarcațiuni de intervenție rapidă CBRN, dotate cu capacități de detecție a contaminanților, cu dispozitive de decontaminare a structurilor plutitoare și stingere a incendiilor/ dispersarea norului toxic. Unitatea de asistență pe teren cuprinde 5 platforme mobile specializate CBRN, prevăzute cu capacități de analiză a elementelor CBRN toxice din apă, sol și aer, precum și dispozitive pentru decontaminarea atât a personalului de intervenție cât și a dispozitivelor.

Cu o finanțare în valoare de 5.995.156,46 de euro, proiectul a oferit implicit formarea personalului de intervenție, precum și pregătirea instrumentelor necesare, conform cadrului legal, pentru operaționalizarea D-EMERSYS, stabilind un parteneriat puternic pentru a răspunde situațiilor de urgență CBRN survenite de-a lungul fluviului Dunărea, în beneficiul populației și mediului din această zonă.