Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează în anul universitar 2023-2024 o serie de conferințe in colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

236

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, și cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, organizează în anul universitar 2023-2024 o serie de conferințe sub genericul „Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității”.

Cele nouă prelegeri vor fi susținute de profesori și specialiști în domenii diferite și aparținând unor centre universitare din țară și din străinătate. Pe lângă conferințele propriu-zise, programul general al Atelierului Synaxisva fi îmbogățit cu expoziții, cercuri de reflecție și workshopuri, în funcție de specificul invitaților și al participanților.

Atelierul Synaxis,organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei,a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați de marcă.

Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.

Mai multe informații și înscriereala adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  „Alexandru și Aristia Aman”