Nuntă de aur pentru 14 cupluri din Filiași, organizată de autoritățile locale în cadrul evenimentului „Primăvară-n toamna vieții”

3334

Primăria orașului Filiași și Casa de Cultură Filiaşi organizează joi, 18 octombrie 2018, cea de a treia ediţie a proiectului „Primăvară-n toamna vieţii”, prin care îşi propune celebrarea cuplurilor care îşi serbează nunta de aur – 50 de ani de căsătorie.

La această ediție sunt 14 cupluri care, în urmă cu 50 de ani, respectiv în anul 1968, s-au căsătorit. Inițiativa este susţinută de Primăria și Consiliul Local Filiași. Evenimentul începe la ora 17:00, cu o „slujbă de mulţumire” la Biserica „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Filiaşi, oficiată de preoţii Hantea Marian şi Hantea Ştefan. Fiecare cuplu va primi în dar, din partea bisericii, o icoană sfinţită. De la ora 18.00, într-un cadru festiv, cuplurile aniversate vor primi flori şi plachete omagiale personalizate. Acestora li se adaugă cadouri oferite de sponsorul OTO IMPERIAL Filiași. Este organizată apoi o masă festivă, program muzical fiind asigurat de formaţia Casei de Cultură condusă de Valentin Florescu, invitat special fiind Marcu Nicolici.

«Sper ca prin această acţiune să aducem câteva momente de bucurie şi destindere în viaţa celor pe care îi sărbătorim cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsătorie. Totodată, nutresc speranţa că această acţiune va avea continuitate în timp, astfel încât, în fiecare toamnă să organizăm „Primăvară-n toamna vieţii”. Doresc tuturor cuplurilor aniversate multă sănătate, bucurii, le asigur de toată consideraţia noastră pentru faptul că de jumătate de secol merg împreună pe drumul pe care l-au ales în urmă cu 50 de ani, împlinind astfel „cuvântul” mântuitorului: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. La mulţi ani tuturor!», Valentin Florescu – Casa de Cultură Filiași.

”În urmă cu 50 de ani, 14 cupluri se căsătoreau în orașul nostru, se întemeiau 14 familii, care au avut și au rolul lor fiecare, important, la dezvoltarea comunității. Gestul nostru, al Primăriei și Consiliului Local Filiași, este unul de prețuire și mulțumire pentru acești oameni, pentru munca lor, pentru devotamentul lor și pentru exemplul lor. Le dorim să fie sănătoși și la mulți ani împreună!”, a spus primarul orașului Filiași, Costeluș Gheorghe.