Oamenii din Ghidici continuă împreună cu Constantin Tache

517

Persistența și perseverența sunt calități care nu trebuie să îi lipsească unui lider al comunității. Este și cazul lui Constantin Tache, care este alături de oamenii din Ghidici de foarte mulți ani și care candidează pentru un nou mandat de primar din partea PSD.

Numai în ultimul mandat, Constantin Tache a reușit să ducă la bun sfârșit peste zece proiecte deosebit de importante pentru comunitate. Printre cele mai importante investiții legate de infrastructura sportivă și de învățământ se numără o bază sportivă nouă în comună, un teren de fotbal modern, o nouă grădiniță pentru copiii comunei, dar și un proiect pentru incluziunea socială a grupurilor de persoane defavorizate. Aceste proiecte au fost realizate prin accesarea de fonduri europene, demonstrându-se, astfel, implicarea primăriei Ghidici si a primarului Constantin Tache în atragerea cât mai multor fonduri nerambursabile.

Alte proiecte au vizat realizarea unui after school pentru 130 de copii, dar și calificarea și recalificarea în diverse meserii pentru locuitorii din comună. Legat de acest aspect, cel al încurajării și stimulării înființării de locuri de muncă, 17 societăți comerciale au fost înființate, iar fiecare dintre ele a primit câte 25.000 de euro nerambursabili, pentru a se putea dezvolta și pentru a putea funcționa corespunzător. Alte 13 societăți au fost înființate prin atragerea și încurajarea investițiilor în comună, dintre aceste societăți una vizând și turismul pe Dunăre, extrem de important pentru această comună.

Proiecte pentru Ghidici, în valoare totală de 16 milioane de euro

„În perioada imediat următoare, vom demara construirea unui cămin de bătrâni și intenționăm, per total, să continuăm investițiile în comună cu obiectivele pe care le mai avem. La finele lunii octombrie va fi gata și o grădiniță pe fonduri europene și vom merge mai departe cu extinderea sistemului de alimentare cu apă pe ultimele porțiuni de stradă pe care le mai avem de efectuat. Mai avem de asfaltat 3,5 km de străzi rurale, care și acelea sunt în curs de finalizare. Proiectele de până acum, tot ceea am reușit să realizăm în comună, se ridică la o valoare de 16 milioane de euro, din fonduri europene, guvernamentale și de la bugetul local”, a explicat Constantin Tache.

Un aspect social deosebit de important este faptul că, în ultimii ani, Primăria Ghidici a reușit să reabiliteze 34 de gospodării ale familiilor defavorizate și să instaleze panouri fotovoltaice pentru 40 de gospodării, astfel investind în resurse regenerabile și viabile pentru comunitate.

„Sunt primar din 2004, odată cu înființarea comunei și până în prezent, fiind primar timp de un mandat și înainte de înființarea comunei. Aș vrea să menționez că tot ceea ce am realizat în comună a fost, cu certitudine, făcut cu sprijinul oamenilor. Fără sprijinul lor, nu am fi putut să realizăm nimic. Implicarea lor a fost extrem de importantă și doresc să le mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-au oferit, atât mie, cât și echipei mele. Împreună, vom continua să creștem această comună și în următorii ani”, a conchis candidatul PSD pentru Primăria Ghidici, Constantin Tache.

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
– CUI Mandatar Financiar: 21200019