Opera Română Craiova deschide stagiunea cu premiera „Trubadurul”

182

Publicul craiovean este invitat duminică, 5 octombrie 2025, să pășească într-o nouă stagiune lirică printr-o premieră de excepție: „Trubadurul” de Giuseppe Verdi. Spectacolul va avea loc pe scena Cercului Militar și marchează începutul stagiunii 2025–2026, o stagiune dedicată Centenarului Elena Teodorini, marea soprană craioveană care a lăsat o amprentă unică asupra lumii muzicale internaționale.

Noua montare a celebrului titlu verdian poartă semnătura regizorului italian Chris Catena și impresionează prin scenografia creată de Răsvan Drăgănescu, costumele semnate de Silvia Zanardi și coregrafia gândită de Stefania Cotroneo. Emoția, dramatismul și intensitatea acestei povești de dragoste și răzbunare vor fi amplificate de orchestra, corul și baletul Operei Române Craiova, aflate sub bagheta maestrului Mattia Rondelli.

În distribuție îi regăsim pe artiștii: Renata Vari (Leonora), Licia Toscano (Azucena), David Baños (Manrico), Armando Piña (Contele de Luna), Ioan Cherata (Ferrando), Corina Vlada (Ines), Petrișor Efrem (Ruiz), Say Ufuk Gengis (Un mesager) și Cristian Fofucă (Un țigan bătrân).

Ultimele bilete sunt disponibile online pe iticket.ro și la agenția Operei Române Craiova din Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, e-mail: agentiadebilete@operacraiova.ro).

Stagiunea 2025–2026 a Operei Române Craiova este organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova, oferind publicului ocazia de a se bucura de un an artistic de înaltă ținută, dedicat memoriei unei soprane legendare.