Patru doljeni în arest după încăierarea din fața unul bar din Teasc, de Sf. Ion

1212

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 34 de ani, din comunele Daneţi, Dobreşti şi Teasc, implicaţi în încăierarea de pe 7 ianuarie, din fața unui bar din comuna Teasc, au fost reţinuti ieri, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propuneri corespunzătoare, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.

Reamintim că, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, mai mulți bărbați s-au încăierat în faţa unui bar din localitate, unde era organizată o petrecere de Sfântul Ion. Iniţial, scandalul a izbucnit între doi tineri, în bar, de la preferințele muzicale, şi a continuat afară, unde au fost implicate alte trei persoane. Mai multe echipaje de polițiști au fost trimise la momentul respectiv în comuna Teasc, iar doi bărbaţi de 29 şi 34 de ani, din Teasc şi Castranova, au ajuns la spital cu diverse răni, unele de cuțit.