Plățile pentru beneficiarii programului de tomate sunt în plină desfășurare

1134

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că la data de 15 iunie 2019 s-a încheiat perioada de valorificare a producției minime necesare de 2.000 kg tomate/1000 mp, în conformitate cu HG 107/2019 privind Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate.

Până la această dată, 2.569 fermieri care au depus dosarele și-au primit banii, iar pentru alte 1065 dosare au fost virați banii în conturile Direcțiilor Agricole Județene, urmând ca în cel mai scurt timp conturile beneficiarilor să fie alimentate.

Până vineri, 21 iunie 2019, conturile Direcțiilor Agricole vor fi creditate pentru a se putea efectua plata altor 1954 dosare. Totodată, în această perioadă se află în analiză la MADR alte 822 dosare.

Suma totală de care vor beneficia fermierii care au depus documentele justificative până la data de 18 iunie 2019 este de circa 87 milioane de lei, reprezentând atât plățile efectuate, cât și cele aferente dosarelor aflate în lucru pentru ciclul I.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai și până în decembrie.

Producătorii agricoli sunt așteptați în continuare la Direcțiile Agricole Județene să depună deconturile justificative pentru producția valorificată până la 15 iunie 2019.

Informații suplimentare:

Reamintim condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis în valoare de 3.000 de euro/an:

– Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;

– Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

– Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.