Premieră la Naționalul craiovean: Outfitul Șearpelui, un spectacol de Andrea Gavriliu

579

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova anunță premiera producției Outfitul Șearpelui, un spectacol „poeticoregrafic” realizat de Andrea Gavriliu, bazat pe versurile lui Marius Aldea, versuri care iau pulsul vremurilor noastre, a felurilor prin care individul își caută utilitatea în lumea constrânsă de presiunile caracteristice fiecărei vârste.

 

Primele reprezentații vor avea loc  vineri, 19 iunie, sâmbătă, 20 iunie și duminică, 21 iunie, ora 19:00.

 

Outfitul șearpelui prezintă o cronologie a vieții unui bărbat capabil să-și amintească de felul în care gândea în copilărie, o (ne)asumare a condiției sale de adult (i)responsabil, o perpetuă căutare a echilibrului inexistent. Toate aceste frământări sunt expuse privitorului într-o manieră plastică, dinamică, autoironică, în care corpul actorilor redă ceea ce cuvintele pot comunica numai până la un punct.

Hai să-i spunem pe nume: somnul are marele merit că te duce de pe lume consider că ar fi motto-ul spectacolului. În ciuda tonului fatalist, se va descoperi o mare dragoste de viață prin felul în care corpul se supune ritmului și impulsurilor sale organice. Acest corp nu se poate conecta în mod direct la alte corpuri, dar se poate reconecta la el însuși prin trecutul său firav, prin prezentul său angoasant, prin viitorul inevitabil. Șase corpuri cu șase „piei” – aceeași persoană.

Andrea Gavriliu

 

Outfitul Șearpelui

după poezii de Marius Aldea

Concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu

Muzică: Mihai Dobre

Scenografie: Lia Dogaru

Cu: Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, George Albert Costea,  Cătălin-Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Vlad Udrescu

 

Spectacolele fac parte din programul VIDEOFONIA- videoexperiențe teatrale Live direct în casele spectatorilor- și vor fi transmise din sala Studio în regim de live streaming, aici:  www.tncms.ro/LIVE.