Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a participat miercuri seară, la Muzeul de Artă din Craiova, la evenimentul care a marcat deschiderea oficială a expoziției de fotografie „Noi, Poporul/We the People“, dedicate celebrării a 25 de ani de Parteneriat Strategic între România și Statele Unite ale Americii.

„Ne onorează alegerea Craiovei ca punct de deschidere a acestei importante manifestări itinerante, cu atât mai mult cu cât aici, în Cetatea Băniei, găsim expresii ale bunei colaborări româno-americane pe toate palierele esențiale ale Parteneriatului Strategic, de la securitate la economie, educație ori cultură.

Națiunile noastre sunt unite de o îndelungată prietenie – un dialog deschis și o apropiere care au început să se dezvolte încă din anul 1880. În acest context, merită amintit faptul că primul șef al misiunii diplomatice a României în Statele Unite ale Americii a fost un craiovean, doctorul Constantin Angelescu, care s-a afirmat drept o proeminentă personalitate a politicii interne și externe în prima jumătate a secolului trecut.

Parteneriatul nostru înseamnă eforturi puse în slujba stabilității internaționale și a combaterii terorismului, iar Craiova este casa «Scorpionilor Roșii», a căror participare în teatrul de operații din Afganistan, acum două decenii, a marcat pentru noi o premieră istorică, fiind prima misiune de luptă în afara teritoriului țării după cel de-al Doilea Război Mondial și având, totodată, un rol semnificativ în câștigarea susținerii Statelor Unite pentru accederea României în NATO.

Astăzi, militarii craioveni și camarazii lor din statele aliate colaborează în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, demonstrând fermitatea cu care urmărim îndeplinirea angajamentelor pe care ni le-am asumat pentru asigurarea securității comune, sub stindardul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Cultura și educația se numără printre pilonii fundamentali ai Parteneriatului Strategic și ne bucură faptul că am putut oferi sprijinul instituției noastre în funcționarea unuia dintre cele mai longevive și active centre din rețeaua American Corner în România, rezultat al cooperării excelente între Ambasada Statelor Unite și Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman». Rămânem deschiși colaborării și suntem pregătiți să ne acordăm susținerea în toate demersurile care pot contribui la dezvoltarea relațiilor româno-americane“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

La evenimentul de la Muzeul de Artă au mai participat primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, reprezentanți ai organizatorului expoziției, Ambasada Statelor Unite ale Americii, precum și ai partenerilor și colaboratorilor săi – Ministerul Afacerilor Externe, Agenția Națională de Presă AGERPRES și Universitatea din Craiova.

Expoziția „Noi, Poporul/We the People“, aflată în Piața Mihai Viteazul din Craiova, rămâne în oraș până în data de 19 septembrie, următoarele destinații din itinerar fiind Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Constanța și București.

 

BIROUL DE PRESĂ