Primarul municipiului Calafat, Mihai Cotea, a anunțat că restructurarea administrației locale va fi supusă votului în Consiliul Local la finalul lunii februarie. Într-o postare pe o rețea de socializare, dilul a explicat necesitatea acestei măsuri, argumentând că 80% din bugetul local era cheltuit pe salarii, ceea ce bloca investițiile esențiale pentru dezvoltarea orașului.
„Am promis că voi face acest pas și iată că îl fac. Nu se poate ca 80% din bugetul Calafatului să fie cheltuit pentru salarii, așa cum s-a întâmplat până acum. Prin această restructurare și reducere de cheltuieli facem o economie de aproximativ 100 de miliarde lei vechi pe an”, a declarat Mihai Cotea.
Primăria estimează că vor fi reduse mai multe posturi, însă economia realizată va permite finanțarea proiectelor de modernizare a infrastructurii și a altor inițiative locale. Edilul a subliniat că aceia care se opun restructurării susțin, de fapt, menținerea unui sistem ineficient, dominat de angajări politice.
„Avem proiecte mari pentru care avem nevoie de bani, dacă vrem să dezvoltăm Calafatul. Consilierii locali vor avea de ales: fie votează pentru dezvoltarea orașului, fie pentru menținerea unui sistem administrativ ineficient”, a adăugat Cotea.
Decizia finală privind restructurarea administrației locale va fi luată la sfârșitul lunii februarie, urmând ca efectele economice ale acestei măsuri să fie resimțite în bugetul anual al municipiului.