Orașul Filiași este în aceeași situație ca și Balș din punct de vedere al traficului rutier. Mai exact, se circulă infernal, asta și pentru că cele două localități urbane sunt așezate de o parte și alta a drumului european.
Până la realizarea unei centuri sau a unor semaforizări inteligente care să fluidizeze circulația, autoritățile locale au în plan execuția unor parcări laterale pe B-dul Racoțeanu.
”Traficul este unul foarte greoi, chiar dacă sunt patru benzi de circulație. Două benzi sunt ocupate de autoturismele parcate ilegal. Situația devine și mai gravă joi și duminică, atunci când sunt zile de piață. În orașul Filiași nu avem sistem de ridicare a acestora dar nici vreo altă sancțiune și atunci, până la găsirea altor soluții – centură ocolitoare sau sisteme de semaforizare inteligente – lucrăm la un proiect de realizare a unor parcări laterale de o parte și cealaltă a drumului european. Cred că în acest fel vom rezolva, cel puțin parțial, această problemă. Lucrurile se vor îmbunătpți și odată ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutier va onstala în Filiași semafoarele inteligente”, a declarat primarul orașului Filiași, Costelus Gheorghe.
Odată cu sosirea primăverii, în orașul Filiași vor continua lucrările de asfaltare a unor străzi, după ce acestea au fost sparte pentru i