Punguța cu doi bani și Povestea celor trei purceluși în week-end, la Teatrul Colibri

1193

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, la ora 18:00 publicul este așteptat la spectacolul Punguța cu doi bani, după Ion Creangă, un spectacol de Iulia Cârstea, asistent scenografie Iulia Goanță, muzica Alin Macovei – Moraru. În distribuție: Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Adriana Ioncu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea.

Duminică, 7 octombrie 2018, la ora 11:00 ne bucurăm de Povestea celor trei purceluși,  spectacol interactiv de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță. Cei doi actori deslușesc povestea în echipă cu micii spectatori, pe care și-i fac parteneri de scenă și descoperă împreună frumusețea jocului și a scenografiei realizată din cartoane reciclate.

Biletele pentru spectacole se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica în intervalul 10:00 – 13:00.

Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

După ora de începere a spectacolului accesul în sală nu mai este permis