Razie de noapte cu mascați în Craiova! Au fost aplicate amenzi de peste 72.000 lei

1787

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au organizat, aseară, o razie de amploare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, a activităţilor comerciale ilicite şi a altor fapte antisociale, precum şi a abaterilor la regimul rutier. Oamenii legii au instituit filtre rutiere în trafic și au descins în baruri și discoteci, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 72.000 lei pentru neregulile constatate.

Peste 200 de politişti din cadrul structurilor de ordine publica, poliţie rutieră, investigaţii criminale, dar si luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au verificat 194 de agenţi economici si 118 baruri/discoteci.

De asemenea, oamenii legii au controlat 1093 de autovehicule şi au legitimat 1472 de persoane, efectuând 461 de controale corporale.
În cadrul raziei, au fost constatate 9 infracţiuni în flagrant delict, 6 la regimul rutier (3 conducători auto au fost depistaţi conducând fără permis de conducere şi 3 sub influenţa alcoolului) şi 3 prevazute de alte acte normative.
Totodată, au fost aplicate 245 de sanctiuni contravenționale, acestea vizând atât nereguli constatate la regimul rutier, cât si abateti de la normele de convietuire socială sau comert ilicit, în valoare totală de peste 72.000 lei.
Ca masuri complementare, polițiștii au retinut 18 permise de conducere si au retras 3 certificate de înmatriculare, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.
În cadrul raziei, poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat, într-o sală de jocuri de noroc, din Craiova, un bărbat de 30 ani, din localitate, care avea asupra sa un briceag, în lungime totală de 14 cm., cu lama de 5 cm. și un spray cu substanțe iritant lacrimogene.
Persoana depistată a fost condusă la sediul secţiei, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.