Razii în Craiova! Un botez și o petrecere aniversară întrerupte de polițiști

444

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În cadrul acţiunilor, polițiștii doljeni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate peste 250 de societăți comerciale, aproximativ 1700 de locaţii de interes și 260 mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 198 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 41.000 lei, din care 151 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție şi 13 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiei privind deplasarea.

În ziua de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizaţi despre faptul că la un restaurant din Craiova are loc o petrecere la care participă mai multe persoane. La fața locului au intervenit efective de poliție din cadrul Secției 4 precum si Secțiilor 1 si 3 Poliție Craiova precum și jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj, care au stabilit ca în locația respectivă era în desfășurare un botez, fiind identificate 10 persoane participante, care au fost sancționate contravențional conform Legii 55/2020, valoarea amenzilor fiind de 10.000 de lei. De asemenea, societatea comercială organizatoare a fost sancționată conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 10000 de lei.

În ziua de 30 aprile a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au a fost sesizați cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Popova, din Craiova, are loc o petrecere privată, cu ocazia unei zile de naștere. La fața locului s-au deplasat echipajele de poliție din cadrul Secției 2 Polițe și un echipaj de jandarmi din cadrul GJMb. Craiova, care au identificat organizatorul și 6 persoane participante la petrecere, fiind aplicate 7 sanctiuni contraventionale conform Legii 55/2020, în valoare totală de 8500 lei. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ, anunță IPJ Dolj.

Oamenii legii recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19, să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație!_ _Totodată, reamintesc faptul că portul măstii de protecție este obligatoriu în toate spațiile publice, inclusiv în zona lăcașurilor de cult și în timpul oficierii slujbelor religioase cu ocazia sărbătorilor pascale ortodoxe