Restricții de circulație în zona stadionului pentru meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova și FC Viitorul

1374

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, mâine, 22.09.2018, pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele Universitatea Craiova şi FC Viitorul pe stadionul „Ion Oblemenco” din Municipiul Craiova, în intervalul orar 18.00-23.30, se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum:

– bld. Ştirbei Vodă, de la intersecţia cu bld. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu str. Râului;

– str. Ecaterina Teodoroiu, de la intersecţia cu str. Bucovăţ, până la intersecţia cu str. Câmpia Islaz;

– parcarea publică din zona stadionului Ion Oblemenco

În ziua de 22.09.2018, intervalul orar 22.30-23.30, se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum:

– bld. Ştirbei Vodă, de la intersecţia cu str. Calea Unirii până la intersecţia cu bld. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu, pe sensul de mers către stadionul Ion Oblemenco;

– str. Gheorghe Bibescu, de la intersecţia cu str. Madona Dudu, până la intersecţia cu bld. Ştirbei Vodă;

– str. Câmpia Islaz, de la intersecţia cu str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu bld. Ştirbei Vodă.

 

Accesul în zonele restricţionate va fi permis pentru mijloacele de transport în comun,  pentru autovehiculele care deţin permis acces eliberat de C.S. Universitatea Craiova, precum şi pentru autovehiculele televiziunilor Digi Sport, Look TV şi Dolce Sport.

Accesul în parcarea de la Sala Polivalentă și de la Stadion se va face doar pe bază de tichete acces auto emise de CS Universitatea Craiova și Sala Polivalentă.