Se reabiliteaza Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

0
101

Clădirea în care funcționează Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova va fi reabilitată, investiția fiind susținută cu fonduri provenite dintr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Teatrul Național din Craiova se numără printre obiectivele care vor beneficia de finanțare în vederea reabilitării, ca urmare a semnării Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), potrivit unui anunț făcut de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia.

„Costul total net al proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România se ridică la 270 de milioane de euro, din care 216 milioane de euro (80% din cost) din împrumutul BDCE și 54 de milioane de euro (20% din cost), contribuția de la bugetul de stat. Finanțarea acordată în prezent va susține realizarea proiectării și execuția lucrărilor pentru opt obiective de investiții în scopul restaurării complete a șase monumente istorice emblematice pentru România, precum și reabilitarea și construirea unor spații adecvate pentru desfășurarea și diversificarea activităților culturale”, anunță ADR SV Oltenia.

Perioada de implementare a acestui proiect este de aproximativ șapte ani, iar operaționalizarea va avea loc anul acesta, după ratificarea prin lege a împrumutului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.