Senatorul Alina Tănăsescu cere incriminarea distinctă a femicidului în Codul penal: „Femeile României au dreptul să trăiască în siguranță”

479

În fața creșterii alarmante a cazurilor de violență extremă împotriva femeilor, senatorul PSD de Dolj, Alina-Elena Tănăsescu, a susținut în plenul Senatului o declarație politică prin care solicită modificarea Codului penal și introducerea unei infracțiuni distincte: femicidul.

Aceasta ar urma să fie definită ca uciderea unei femei motivată de gen, ură, control sau dominare – o formă agravată de omor recunoscută deja în legislațiile altor state europene.

„Nu mai putem trata aceste tragedii ca excepții”

Senatorul Tănăsescu a subliniat că, în lipsa unor instrumente legale adecvate, violența extremă asupra femeilor continuă să se manifeste cu o frecvență îngrijorătoare, iar intervenția instituțională rămâne de multe ori insuficientă.

„Femicidul nu este un concept teoretic. Este expresia unui fenomen profund tulburător. Cele mai multe victime ale violenței domestice sunt femei, iar cele mai grave consecințe apar tocmai în lipsa unor intervenții eficiente.”, a declarat senatorul PSD.

Ea a atras atenția că România nu poate rămâne în urma altor țări europene care au recunoscut și sancționează juridic femicidul ca infracțiune distinctă.

Un demers pentru protecția femeilor, dincolo de politică

Senatorul Tănăsescu afirmă că proiectul de lege, inițiat de femeile din PSD, are ca scop nu doar stabilirea unor pedepse mai clare, ci și o schimbare de mentalitate.

„Nu vorbim doar despre pedepse, ci despre o schimbare de paradigmă: de la pasivitate, la acțiune. Este un act de asumare și de justiție pentru victimele trecutului și pentru siguranța femeilor din prezent și viitor.”

Potrivit acesteia, protecția femeilor trebuie să devină o obligație morală și constituțională, nu o opțiune politică.

Apel către întreg Parlamentul

În declarația sa, senatorul doljean a lansat un apel către toți parlamentarii, indiferent de orientarea politică, să susțină acest demers legislativ.

„Femeile României au dreptul să trăiască în siguranță. Iar noi avem datoria de a le garanta acest drept, printr-o legislație curajoasă, clară și aplicabilă.”

Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut în comisiile parlamentare, cu susținerea PSD pentru introducerea rapidă a prevederii în Codul penal.