Șoferul unei autoutilitare a fost amendat, vineri dimineață, de către polițiștii doljeni, după ce a fost depistat că transporta mai multe persoane decât limita admisă de lege.
Bărbatul a fost oprit în trafic, vineri dimineață, cu ocazia unei acțiuni efectuate pe linia transportului de persoane.
În mașina respectivă, care avea băncuțe improvizate, au fost găsite 11 persoane.
Șoferul a fost amendat cu suma de 1.160 de lei.
„În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit pentru control, pe D.N. 6B, în localitatea Dudoviceşti, o autoutilitară condusă de un bărbat de 43 de ani, din comuna Melineşti. În interiorul autoutilitarei au fost identificate 11 persoane, fiind depăşită limita maximă stabilită prin certificatul de înmatriculare. Cel în cauză a fost sancţionat conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1160 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Vineri, în urma activităţilor desfăşurate, în intervalul orar 07.00-09.30, au fost verificate 103 vehicule. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 7.500 de lei.