Șofer craiovean prins circulând cu 124 km/h pe bulevardul Știrbei Vodă

853

Polițiștii craioveni de la Rutieră au depistat un șofer craiovean de 31 de ani care circula cu 124 km/h pe bulevardul Știrbei Vodă din municipiu. Bărbatul a fost amendat și a rămas fără permisul de conducere. În total, în cadrul raziilor efectuate în perioada 7-9 decembrie a.c., polițiștii au reținut 20 de permise de conducere și au aplica amenzi de peste 50.000 lei.

Potrivit IPJ Dolj, în perioada 7-9 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au desfăşurat o acțiune pentru prevenirea producerii de accidente rutiere cauzate de şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi de cei care circulă cu o viteză neregulamentară.

În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 50.000 de lei.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 20 de permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii au întocmit 2 dosare penale, fiind depistaţi în trafic şoferi care aveau concentraţii de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La capitolul viteză excesivă, s-a evidenţiat un bărbat de 31 de ani, din Craiova, care a fost depistat conducând un autoturism pe bulevardul Știrbei Vodă cu o viteza de 124 km/h.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi i-a fost reţinut permisul de conducere.