Sorin Manda, administratorul public al Craiovei a prezentat, astăzi proiectele sociale ale municipalității: „Bunicii comunității” a fost deja admis

1797

Sorin Manda, administratorul public al Craiovei, a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă susținută la Primăria Craiova trei proiecte sociale extrem de importante pentru comunitate. Este vorba de proiecte pe fonduri europene depuse de către Direcția de Asistență Socială Craiova – proiecte dedicate vârstnicilor, dar și pentru sprijinirea victimelor violenței domestice și violenței stradale.

„Bunicii Comunității” este un proiect care are ca obiectiv înființarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, care să răspundă nevoilor a 170 de persoane din municipiul Craiova.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de maximum 2.790.000 lei. Procentul minim de cofinanțare proprie obligatoriu pentru Direcţia de Asistenţă Socială Craiova este de 2% din valoarea bugetului gestionat, respectiv de 55.800, 00 lei.

„Acest prim proiect a fost admis astăzi după verificarea administrativă și de eligibilitate, urmând verificarea financiară.

Celelalte două proiecte depuse privesc combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, dar și combaterea violenței stradale în rândul copiilor (proiect încheiat în parteneriat cu orașul Roma în cadrul programului Drepturi, Egalitate și Cetățenie).

Felicitări colegilor din cadrul Direcției de Asistență Socială Craiova care au muncit la elaborarea acestor proiecte!”, a spus Sorin Manda.