Stefan Stoica, aka Fane Butoane, lupul care-si schimba parul dar niciodata naravul!

0
203

Sfetan Stoica, aka Fane Butoane, face pe fecioara neprihanita, acum, intr-un context,in care rolul lui a fost egal cu zero.

A scos capul dupa turul II al alegerilor prezidentiale, ca strutul din nisip, si a inceput sa spuna verzi si uscate.

Si ca peisajul sa para unul reformat, a adus langa el, in conferinta de presa, cativa tineri, ascunzandu-i pe pedelistii penelisti batrani,  harsiti in rele si cu contracte oneroase la actriv, ca si el de altfel.

Sa ne aducem aminte ca tanarul reformator de organizatie judeteana PNL a fost declarat incompatibil cu ANI, si ca, dupa ce a pierdut procesul in instanta, a fost nevoie de numeroase solicitari si sezizari efectuate de inspectorii de integritate, cu privire la aplicarea sanctiunilor disciplinare de revocare din functia de deputat.

Ca a mai stat un an si jumatate in functie, castigand salariul din bani publici, pentru ca avea o intelegere cu presedintele Camerei deputatilor de la vremea aceea, Valeriu Zgonea.

Si ca, asa, era la mana pesedistului, nu? Si ca in consecinta ii acorda si votul acestuia in Parlament, ori de cate ori avea nevoie?

Ca, dupa ce Zgonea nu a mai putut, pur si simplu sa il tina deputat, la data de 19 noiembrie 2014, a supus la vot incetarea mandatului deputatului Fane Butoane si vacantarea functiei ocupata de acesta.

A durat 1 an, o luna si patru zile pana cand decizia definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost pusa in aplicare (15.10.2013).

Cam acesta este respectul lui Fane Butoane pentru Justitie si deciziile acesteia.

Sa mai spunem si ca Fane Butoane, in timp ce era director la DRDP Craiova, de unde i s-a tras si incompatibilitatea, a bagat in tara, pe la Vama Calafat niste utilaje, foarte costisitoare, fara sa le treaca in evidenta, pe care le-a scos din judet, spre judetul Mehedinti, si ca a intrat si DNA pe fir, si ca, desi nu s-a mai auzit nimic despre dosarul respective, nu inseamna ca faptele nu au avut loc.

Angajatii martori, chiar si cei care au sters date din calculatoare, sunt bine mersi, si ei stiu cel mai bine cum au decurs lucrurile,

Si cred ca si cel care a dat ordin, de la IPJ Dolj, echipajelor rutiere sa insoteasca convoiul cu utilaje, pana la iesirea din judet, este tot acolo, daca nu cumva a fost avansat.

De ce nu are nici o functie Fane Butoane? Poate pentru ca decizia ANI i-a interzis acest lucru. Si acest individ da lectii altora.

Si daca ar avea doar aceste nimicuri la activ Fane Butoane, ar fi bine. Dar mai sunt….!

Fane Butoane este ca lupul, care si-o schimba el parul dar niciodata naravul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.