Galerie Foto/Sute de credincioși astăzi, în Portul Calafat, la Sărbătoarea Botezul Domnului! Primarul Calafatului l-a premiat pe doljeanul care a recuperat crucea din Dunăre

1344

Sărbătoarea Botezul Domnului a reunit astăzi în Portul Calafat numeroşi credincioşi atât din localitate cât şi din satele învecinate, dovada vie a faptului că obiceiurile şi tradițiile locale se păstrează cu sfințenie de sute de ani.

Programul manifestărilor a început încă de dimineață, când în cele trei biserici – „Adormirea Maicii Domnului”, „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Nicolae s-a oficiat slujba – Sfânta Liturghie, apoi soborul de preoți, enoriaşii şi reprezentanții administrației publice locale în frunte cu primarul Lucian Ciobanu s-au deplasat în Portul Calafat pentru Slujba de Sfințire a Aghiasmnei Mari şi aruncarea Crucii Sfințite în Dunăre.

Doi bărbați au avut curajul să se avânte în apele reci ale Dunării, pentru a aduce la mal crucea aruncată de preot.  Cel fiind premiat de primarul municipiului Calafat, Lucian Ciobanu, se numeste Viorel Oanca (40 de ani), care se aruncă în apele reci ale Dunării, după cruce, de Bobotează, de 13 ani.