Tânăr fără permis urmărit și blocat în trafic de polițiști

1018

Un tânăr fără permis de conducere, care a dat nas în nas cu polițiștii prin Băilești în timp ce circula cu mașina, a încercat să scape, fiind urmărit până în comuna Rast, unde a fost blocat în trafic. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, ieri, 20 noiembrie, poliţişti din cadrul Formațiunii Rutiere Băilești au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, însă conducătorul acestuia nu a oprit, mărind viteza şi efectuând manevre pentru a evita întâlnirea cu poliţiştii.

Astfel, au fost anunţaţi poliţişti de pe traseul de deplasare a autoturismului, cel în cauză fiind blocat în trafic, pe o strada din comuna Rast.

Poliţiştii au stabilit faptul că, la volan autoturismului se afla un tânăr de 22 de ani, din Negoi, care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism fără a deţine permis de conducere.