Tânăr polițist doljean decedat după ce s-a izbit cu mașina de un copac

0
779

Un tânăr polițist, în vârstă de 29 de ani, din județul Dolj, care lucra la Postul de Poliție Negoi, și-a pierdut viața, aseară, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Tânărul era în afara orelor de program și se pare că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, după ce în zonă plouase.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, tânărul polițist, din comuna Ghidici, se deplasa cu autoturismul personal pe DJ 561D, dinspre Rast către Băilești. La un moment dat, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent cu autoturismul de un copac de marginea drumului. Tânărul nu a supraviețuit. El era singur în mașină și, din cercetările efectuate, se pare că nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, crosabilul fiind alunecos dupăc e în zonă plouase. Potrivit IPJ Dolj, el era polițist încadrat în anul 2016, din sursa externă și lucra în cadrul Postului de Poliție Negoi, fiind în afara orelor de program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.