Dolj: Tânăr prins la volan băut și fără permis de conducere

0
72

Un tânăr de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii doljeni la volan băut și fără permis.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, ieri, 3 septembrie, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au depistat un tânăr de 24 de ani, din Sadova, care conducea un autoturism prin localitate, acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde însă a refuzat prelevarea de probe biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul respectiv nu deținea premis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și refuzul prelevării de mostre biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.