Tânără care a furat geanta unei femei în cimitir, reținută

0
735

O tânără, în vârstă de 19 ani, din Craiova, a fost reținută, miercuri, fiind acuzată de comiterea a două infracțiuni de furt.

Potrivit polițiștilor doljeni, la data de 25 februarie, reprezentanții Secției 2 Poliție Craiova au fost sesizați de o femeie, de 69 de ani, din comuna Podari, despre faptul că, în timp ce se afla în incinta unui cimitir, din Craiova, persoane necunoscute i-ar fi furat geanta în care se aflau bani, bijuterii și trei telefoane mobile.

Femeia a estimat că i s-a creat un prejudiciu de 20.000 de lei.

De asemenea, la data de 28 februarie, o altă femeie a anunțat poliția că în timp ce se afla într-o clinică medicală privată, o tânără i-a furat suma de 131 de lei.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat-o pe tânăra în vârstă de 19 ani, banii fiind recuperați.

Ieri, polițițtii au efectuat o percheziție la locuința tinerei, găsind aici bunurile furate în data de 25 februarie.

„În baza probatoriului administrat, tânăra a fost reținută, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (două acte materiale)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Astăzi, tânăra va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.