Teatrele Colibri Craiova și ACT București, împreună într-o nouă stagiune! Din 28 noiembrie 2019!

0
158

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova deschide o nouă stagiune cu spectacole montate de Teatrul ACT București, stagiune care se adresează publicului tânăr și adult.

Stagiunea Colibri.ACTul 4 va începe joi, 28 noiembrie 2019, cu o recentă premieră a Teatrului ACT, „Nu regret nimic“, și va continua în decembrie cu „Moș Nichifor“, spectacol prezentat pentru prima dată la Craiova, în februarie, pe scena Teatrului Colibri, care s-a jucat anul acesta și în cadrul Festivalului Național de Teatru.

Joi, 28 noiembrie 2019, la ora 19:00 este programat spectacolul „Nu regret nimic“, de Székely Csaba, regia Eugen Gyemant, scenografia Maria Nicola, cu actorii: Irina Antonie, Lucian Iftime, Dan Rădulescu.

Spectacolul se adresează unui public de peste 16 ani.

 „Textul lui Székely Csaba este incredibil de viu, îmbibat de umorul negru care a devenit deja un brand personal al dramaturgiei sale. O poveste care amintește de Leon al lui Luc Besson pune față în față personaje pe cât de întunecate, pe atât de pline de o culoare ca de benzi desenate. Pornind de la o temă politică, textul coboară în dedesubturile psihologiei criminale pentru a descoperi povestea torturilor comuniste din perspectiva torționarului. Spectacolul va combina nostalgia anilor `90 cu universul desenelor animate japoneze pentru a transmite aura de familiaritate și fantastic pe care o exercită asupra noastră ororile despre care știm atât de multe și în același timp, atât de puțin. Dar performanța cea mai mare va fi să facem din niște monștri, ființe tridimensionale pe care să le putem nu doar înțelege, ci poate chiar iubi puțin.” Eugen Gyemant – regizor (sursa: www.teatrulact.ro)

Cel de-al doilea spectacol al Stagiunii Colibri.ACTul 4 poate fi văzut joi, 12 decembrie, la ora 19:00. Este vorba despre producția „Moș Nichifor“, după „Moș Nichifor Coțcariul“ de Ion Creangă, cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, regia Alexandru Dabija, costume Manuela Pungan. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 12 ani!

Biletele pentru aceste spectacole s-au pus deja în vânzare  la Agenția Teatrului Colibri și se pot procura de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

Preț bilet: 20 lei/pers.

Aceasta este cea de-a șasea stagiune din cadrul parteneriatului Teatrului Colibri Craiova cu Teatrul ACT București, început la finele anului 2014, sub genericul Colibri într-un ACT, cu spectacolul „Absolut!“ după Ivan Turbincă de Ion Creangă, cu Marcel Iureş, în regia lui Alexandru Dabija. Spectacolele ACT s-au jucat în premieră la Craiova, Teatrul Colibri fiind singurul din țară cu microstagiune constantă a instituției bucureștene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.