Un craiovean de 18 ani a dus la Poliție o geantă cu peste 900 de lei și documente, găsită pe stradă

1098

Un tânăr de 18 ani, din Craiova, a găsit, ieri, pe strada General Gheorghe Magheru, o geantă de damă, în care se aflau documente şi bani și a dus-o la Secția 3 Poliție Craiova.

Poliţiştii au efectuat verificări şi au identificat persoana care a pierdut geanta, stabilind că este vorba despre o femeie din comuna Oprişor, judeţul Mehedinţi.

Aceasta a fost invitată la sediul secţiei, unde i-au fost restituite bunurile, respectiv suma de 937 lei, cartea de identitate şi permisul de conducere.

Femeia a fost de-a dreptul impresionată de gestul tânărului şi i-a mulţumit acestuia pentru spiritul civic de care a dat dovadă.